Documents

A Truly Golden Handbook - Future of Governance_ArmasuA

Description
review 2 chapters
Categories
Published
of 3
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Related Documents
Share
Transcript
  A Truly Golden Handbook  –  The Scholarly Quest for Utopia Veerle Achten, Geert Bouckaert, Erik Schokkaert The Governance of the Future Andrada Armașu   Freedom of Expression : Rediscovering Speakers’ Interests   (Libertatea de expresie: redescoperiarea intereselor vorbitorului) Prezentare Autorul acestui capitol, Koen Lemmens, pledează în favoarea libertății de exprimare, în fața vocilor critice care, pretinzând apărarea sensibilității audienței, încearcă să impună liniștea. Cel mai adesea, asociem ideea de libertate de exprimare cu imaginea unor personalități care au contestat dogme le religioase sau organizarea politica. Libertatea de exprimare a apă rut ca un drept fundamental de protecție a l cetățenilor față  de interf  erențele autorităț ilor. De ce este un drept fundamental? Trei ipoteze sunt înaintate: 1. Liber tatea de exprimare este o condiție necesară în căutarea adevărului și a dezvoltării cunoașterii. Mai mult, conform teoriei „dogmei moarte” (Mill) atunci cand criticile sunt declarate ilegale, legea este dată de niște adevăruri „oficiale”, impuse . Cadrul reglementar European nu interzice exprimarea ideilor - cu o singură excepț ie: negarea sau trivializarea Holocaustului (alte genocide nu sunt considerate exceptii de Curtea European ă  a Drepturilor Omului- ECHR). Aceasta e ste atât o formă de protejare a adevă rului istoric, dar ș i o modalitate de a combate discursul anti-semitic. 2. Libertatea de expri mare este un atribut al democraț iei: pe d e o parte prin dezbatere liberă  sunt relevate problemele societății;   pe de altă  part e, este o modalitate de a cunoaște ceea ce gandesc politicienii ce urmeaza a fi alesi. Libertarea presei presupune ca aceasta nu trebuie s ă  se lim iteze să critice politicienii din frică.  3. Al treilea argument este legat de aut onomia personală, fiind o formă a expresiei identităț ii - iar expresia liberă  este unul din pilonii democra ț iei. Cum nu exist ă libertate absolută, ș i libertate a de exprimare poate fi limitată î  n anumite condiții (stabilite de ECHR): restricțiile trebuie să   aibă o bază legală, să aibă un scop legitim și să fie necesare într -o societate democratică . De exemplu, ins tigarea la violență poate fi limitata - subiectul nu este însă lipsit de controverse: această exprimare nu poate fi protejată, dar nici liniștea nu   poate fi impusă. Se poate argumenta ca d ecizia de a răspunde cu violență unui astfel de discurs ține de liberul arbitru.  Un alt exemplu este principiul ‘audienței captive’  - dacă discursul poate genera reacții extreme, iar audiența nu  poate evita ca discursul sa ii fie adresat, acesta poate fi întrerupt. Libertatea de exprimare poate fi limitată   și în cazul discursului de ură. Acesta genereaza  ostilitate  împotriva unui grup si, p rin urmare, acest grup poate fi ulterior stigmatizat și discriminat. Un caz aparte, aici, este islamofobia: exprimarea fricii față de islam nu este o formă de discriminare.  Cadrul legal protejează persoanele împotriva discriminării, nu și religii   sau ideologii. Acesta a fost și argumentul prin care desenatorii de la Charlie Hebdo au fost absolviți, în procesul intentat pentru „blasfemie”.  In ianuarie 2015, odată cu incidentul din Paris, libertatea de exprimare se   dovedește a fi mai mult decât un  principiu , devine o chestiune de viață și de moarte. Autorii suge rează că, adesea, soluția la discursul răuvoitor este mai degrabă mai mult dialog, decât impunerea liniștii și atrag atenția asupra faptului că această libertate are un „cost”  care trebuie asumat. Discuț ii Dincolo de a aduce o opinie personală privind libertatea de exprimare (și multă cerneală a curs pe aceasta temă), autorul contribuie la o înțelegere mai bună a conceptului. Este un drept fundamental, și cred că istoria (prin moștenirea învățămintelor din regimurile totalitare), ne - a arătat de ce acest drept trebuie respectat. Capitolul prezintă acele aspecte generatoare de controverse, împreună cu perspectiva autorității( - lor) menite să asigure echilibrul între multitudinea drepturilor omului din societatea democratică. Scopul articolului este acela de a i nforma, nu de a polemiza. În contextul în care exprimarea poate fi limitată nu doar de autorități, ci și de alți cetățeni, ni se amintește că ceea ce pare imoral nu este neapărat și ilegal, si   conștientizarea „costului” exercitării dreptului de exprimare e ste esențială. „Totul ne este permis, nu totul ne este și de folos . ” (  Apostol Pavel  ) Responding to Crime through Restoration (Răspunsul la nelegiuire prin restaurare)   Prezentare  În viziunea autorilor articolului, Lode Walgarve, Ivo Aersten și Inge Vanfraechem, conceptul de ‘ utopie ’  este cel mai bine ilustrat de mitul lui Sisif, eroul condamnat, pentru îndrazneala de a fi sfidat zeii, să  împinga un bolovan în susul unui deal, la nesfîrșit. Intrigați de ce Sisif continua în eforturile sale, autorii pr opun două ipoteze: fie frica de moarte , dacă ar înceta să mai impingă, fie speranța că într -o zi va ajunge într- adevăr în vârful muntelui. In contextul politic actual, autorii sugerează că deși democrația perfectă este utopică, un vis imposibil, dacă valorile democrației nu ar fi apărate, am trăi într -un regim de tiranie. Prin urmare, nu ne rămâne decât opțiunea de a continua să „împingem” .   Întreg capitolul este construit  în jurul conceptului de „justiție restaurativă”, preluat din cartea Utopia a lui Thomas More. In orânduiala clasică , un răufăcător primește o pedeaspsă pentru fapta sa, inducându -i- se o suferință proporțională cu suferința cauzată . Autorii găsesc această abodare ineficientă, inutilă, posibil traumatizantă pentru acuzat și inetică, prin inducerea deliberată de suferință. Justiția restaurativă crede în puterea oamenilor de a găsi soluții prin mediere și deliberare și, doar î  n cazuri extreme , apelarea la justiția clasică. Răufăcătorii își doresc reabilitarea și integrarea ca membri respectați ai societății. Aceștia ar trebui văzuți mai degrabă ca persoane în nevoie, decâ t ca pericole pentru societate. Exemplul lui Thomas More prezi ntă un caz de furt, neînsoțit de violență, în care păgubitului i se înapoiază  bunurile - această  abodare ar permite r epararea daunei aduse victimei și restaurarea liniștii societăț ii. Autorii susțin importanța medierii, o practică, spun ei, fezabilă ș i tot mai des întâlnită. Într -o întâlnire voluntară, informală, î  ntr- un climat de respect mutual, răufăcătorul și victima își exprimă remușcarea, compasiunea, scuzele și iertarea și obțin împă carea, eliberarea, iar prejudiciul este reparat. Prin responsabiliz are activă, acuzatul și - ar înțelege greșeala și ar încerca să o repare, preluând astfel din suferința victimei.  În majoritatea cazurilor, din considerente diferite, cele două părți ar accepta  întâlnirea. Rezultatele, spun autorii în urma unei meta- analize, sunt pozitive, dar fără impact considerabil. Opinia publică, exprimată î  n ca drul unui sondaj, ar fi pozitivă și deschisă către această  ab ordare. Paradoxal, practica rămâ ne mai folosită în cazurile mai ușoare, dar rezultatele   „justiției restaurative” ar fi mai evidente î  n cazurile grave. În ceea ce priveș te recidiva, cei mai buni predictori rămân experiențele anterioare, oportunitățile sociale, iar așteptările ca o întâlnire de două  ore s ă schimbe comportamente împămâ ntenite trebuie moderate. P rin efectul să u el iberator, autorii concluzionează că „justiția restaurativă” se impune ca o alternativă  viabil ă  la sistemul clasic de justiție prin   pedeapsă impusă . Discuții   Personal, am mari îndolieli privind validitatea ipotezei înaintate. Atât timp cât meta- analiza are la bază articole cu metodologie defectuoasă (fapt recunoscut de autori), concluzia rămâne ne fundamentată , iar rezultatele nu pot fi viabile (principiul „garbage in - garbage out”). Consider, de asemenea, că amploarea fenomenului și beneficiile sunt exagerate - multe din ideile enunțate nu sunt argumentate, ci doar susținute prin expresii vagi (ex.  peste 50% persoane ar accepta întâlnirea  - fără referință bibliografică ). Dacă această opțiune ar fi fost într - adevăr fezabila, ar fi primit validarea timpului, de la data primei sale enunțări, în Utopia, în 1516 (deși rămâne o lucrare avangardistă pentru timpul să u, nu toate ideile vehiculate în Utopia au fost validate în timp). Capitolul ignoră un punct   de vedere esențial - perspectiva și validarea psihologică. Deși, principial, reabilitarea, reintegrarea socială sunt de dorit, datorită numeroaselor limitări ale modelului, nu consider „justiția restaurativă” o soluție universală, o viitoare „normă”, ci rămâne ca opțiune fezabilă doar în cazuri izolate, iar utilitatea acesteia trebuie judecată, de fiecare dată, de la caz la caz.
Search
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks