Documents

A Venit Pe Dealuri Toamna

Description
comunicare
Categories
Published
of 5
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Related Documents
Share
Transcript
   1  Creativitate şi comunicare prin  culoare MOTTO: “O naţiune la care s - ar învăţa desenul aşa cum se învaţă scrisul,  le-ar întrece curând pe celelalte, în toate artele gustului” (Denis Diderot)   Studiile întreprinse, ca şi experienţa plastică evidenţiază că activităţile de educaţie plastică exercită o influenţă benefică asupra formării personalităţii preşcolarilor nu numai pe plan estetic, ci şi pe plan moral, afectiv, intelectual etc. Se ştie că limbajul plastic al copiilor reprezintă învelişul materialal gâ ndirii lor artistice, care face psibil schimbul de idei, de sentimente, stări emotive, deci exprimarea impresiilor vizual -estetice în structuri specifice artei plastice. Activităţile de educaţie plastică desfăşurate în grădiniţă au, de asemenea un rol prioritar în pregătirea copiilor pentru şcoală. Prin acest gen de activităţi se realizează se realizează coordonarea oculomotorie, dezvoltarea muşchilor mici ai mâinii, dezvoltarea sensibilităţii artistice şi cromatice, a spiritului de observaţie, diferenţierea formelor, a proporţiilor, orientarea spaţială. Pe toate acestea se sprijină activitatea descriere din clasa I. Activităţile de educaţie plastică contribuie de asemenea la dezvoltarea psihică a copilului. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de educaţie plastică oferă variate posibilităţi pentru dezvoltarea atenţiei. Copiii trebuie să - şi concentreze atenţia asupra modelului expus de educatoare pentru a - l analiza, asupra explicaţiilor date şi asupra explicaţiilor făcute de ea. Lucrarea pe care o execută ei înşişi,  precum şi aprecierea lucrărilor colegilor au valoarea unor exerciţii de concentrare a atenţiei voluntare.   Un aspect deosebit de important au activităţile de educaţie plastică în dezvoltarea operaţiilor gândirii logice, constituind un exerciţiu    practic valoros pentru preşcolari. Astfel,   operaţia de analiză se face cu  precădere în cursul analizării modelului, cea de sinteză în timpul executării temei, iar comparaţia se foloseşte atât în momentul executării temei cât şi în acel al aprecierii lucră rilor, când copiii fac mereu comparaţie între lucrarea în curs de execuţie sau executată. Prin activităţile de educaţie plastică copiii îşi dezvoltă spiritul de observaţie şi îşi formează reprezentări care reflectă tot mai fidel diversele însuşiri ale elem entelor lumii înconjurătoare şi relaţiile dintre ele. Acest lucru îi ajută să realizeze o cunoaştere mai fidelă a mediului în care trăiesc.   Activităţile de educaţie plastică dezvoltă şi imaginaţia. Învăţându - i să combine imaginile pentru a compune scene, ele dau copiilor posibilitatea de a- şi exterioriza gândurile cu ajutorul unei activităţi concrete, contribuind astfel la dezvoltarea forţelor lor de creaţie. Caracterul concret al gândirii preşcolarilor şi rolul  pe care îl joacă intuiţia la această vârstă determină importanţa însuşirii unor deprinderi de exprimare a gândurilor lor prin imagini grafice sau plastice. În educaţia estetică, activităţile de educaţie plastică ocupă un loc tot atât de important ca şi muzica şi dansul. Educatoarea trebuie să îndrepte atenţia copiilor numai spre ceea ce este frumos, să - i înveţe să combine formele, să alăture culorile în aşa fel încât să obţină efecte cât mai plăcute ochiului. Realizarea unor lucrări frumoase trezeşte emoţii estetice vii.  În formarea profilului moral a l preşcolarilor, activităţile de educaţie plastică sunt mijloace eficiente de influenţă pedagogică în educarea dragostei de muncă, a spiritului colectivist şi în formarea calităţilor  pozitive ale voinţei. Prin intermediul lor copilul este ajutat să treacă de la acte involuntare, întâmplătoare, fără un scop definit, dinainte precizat, la reprezentarea unui scop şi la canalizarea tuturor eforturilor sale în vederea realizării acestuia.Învăţându - i să - şi termine lucrul început, deci să - şi atingă scopul propus, chiar dacă pentru aceasta el trebuie să depună un efort îndelungat, copilul îşi dezvoltă răbdarea şi perseverenţa. La aceasta se adaugă şi mulţumirea pe care el o simte în timpul lucrului, căci este ştiut faptul că la această vârstă acţiunea area un rol important în viaţa copilului şi îi procură cele mai mari satisfacţii. (  fragment  ) Implicarea familiei în procesul de dezvoltare a personalitãţii  copilului  Familia este şcoala de acasã a elevilor, iar pentru ca obiectivele şi cerinţele educative sã fie comune,  între învãţãtori şi pãrinţi trebuie sã existe o unitate de pãreri şi de acţiuni în vederea cultivãrii capacitãţilor elevilor şi a pregãtirii lor pentru o reuşitã integrare în societate.   Toate acţiunile întreprinse de şcoalã cu  pãrinţii elevilor urmãresc realizarea educaţiei cu respectarea deplinã a drepturilor copilului. Colaborarea şcolii cu familia trebuie sã asigure evoluţia de la o etapã la alta, a clasei şi a fiecãrui elev în parte.   Colaborarea dintre şcoalã şi familie se realizeazã prin şedinţele şi lectoratele cu pãrinţii, vizitele la domiciliul elevilor, discuţiile individuale cu pãrinţii şi o mai bunã cunoaştere a elevilor.   Atmosfera caldã şi de înţelegere în familie reconformeaza şi creeazã climatul necesar pentru munca intelectualã a şcolarului. În schimb, lipsa de înţelegere, severitatea, exigenţa prea mare sau „dãdãceala” au   2 efecte dãunãtoare asupra copilului care se aflã în tensiune nervoasã, mai ales în perioada testelor de evaluare, în preajma examenelor sau spre sfârşitul semestrelor, când s tarea de obosealã începe sã se instaleze. Datoritã modernizãrii şi perfecţionãrii învãţãmântului este firesc sã constatãm cã volumul de cunoştinţe al copilului depãşeşte cu mult ceea ce ştiam noi la vârsta lor, depãşeşte chiar unele cunoştinţe ale pãrinţil or. Unii pãrinţi greşesc în educarea copiilor prin schimbarea frecventã a atitudinii: când sunt prea severi, când  prea îngãduitori. Sunt mai rare familiile în care ambii pãrinţi sunt în acelaşi timp fie prea aspri, fie prea  blânzi. Adesea, tatãl şi mama pot avea atitudini diferite faţã de copil: unul prea sever, unul protector, gata de a- l rãsfãţa şi apãra faţã de excesele impuse de celãlalt pãrinte.   Pãrinţii nu trebuie sã rezolve temele copilului ci doar sã -l ajute, sã- l îndrume prin explicaţii cât mai cor  ecte şi clare. Acest fel de ajutor este folositor mai ales la începutul studierii unui obiect nou, la începutul şcolaritãţii, pentru a - l obişnui cum sã înveţe organizat şi bine. Pãrinţii care rezolvã singuri problemele, deseneazã sau scriu, care practic îl înlocuiesc în muncã fac o mare greşealã: copilul rãmâne dependent, nu se obişnuieşte sã judece şi sã lucreze singur, devine comod, rãsfãţat şi cu vârsta, va deveni leneş. Prin menţinerea unor legãturi permanente strânse cu şcoala, cu învãţãtorul, dirigintele clasei, pãrinţii pot avea mai multã siguranţã în educarea copilului, în dezvoltarea personalitãţii acestuia.   A fi pãrinte este mai mult decât o calitate, presupune pricepere, rãbdare, o adevãratã „profesiune de  pãrinte”.   Copilul nu este influenţat atât  de sfaturi cât de exemplele pe care le constatã în familia sa, legãtura psihicã între pãrinţi şi copii însoţitã de respect, afecţiune, dragoste este indispensabilã. Caracterul copilului se dezvoltã în funcţie de comportarea pãrinteascã şi de condiţiile lui de viaţã. Bunul simţ primeazã şi nu -l  poate înlocui nici o pedagogie. Rãsfãţul este un factor negativ în dezvoltarea copilului iar egoismul este de cele mai multe ori un rezultat al rãsfãţului.  Este obligatoriu în dezvoltarea copilului ca pãrintele sã aibã o atitudine fermã. Ei speculeazã de mici slãbiciunile pãrinţilor şi ale bunicilor.   Una din sarcinile dificile ale unei bune educaţii este disciplinarea unui copil. Un copil în cursul perioadei de dezvoltare suferã o influenţã psihicã ce - i stabileşte pentru viitor felul de purtare în relaţiile cu alţi oameni.   Familia este o formã complexã de relaţii biologice, sociale, materiale şi spirituale între oameni legaţi prin cãsãtorie, sânge sau adopţie.   Astãzi mai mult ca în trecut, familia îşi vãdeşte capacitatea şi valenţele atât prin funcţiile sale socializatoare cât şi prin cele de personalizare a individului. (  fragment  ) Studiu de specialitate  –    Cunoașterea copiilor prin  desen  Mediul în care trăieşte copilul, educaţia pe care o primeşte îşi vor pune amprenta în formarea viitoarei  personalităţi a acestuia. Una din principalele activităţi ale copilului o constituie desenul. Culorile, formele, liniile, sunt elemente care poartă cu ele întreaga poveste a vieţii, a evenimentelor şi educaţiei primite. Desenu l este una dintre principalele metode de evaluare psihologică a copiilor. Deşi ei nu ştiu încă să scrie, totuşi se exprimă prin simboluri.   A desena este pentru copil o activitate prin care el se joacă. Desenele sunt expresii ale stărilor emoţionale, ale re laţiilor cu cei din jurul său, a traumelor suferite dar şi a capacităţilor de a face faţă problemelor.   Educatoarea poate obţine studiind micile compoziţii ale copiilor, informaţii relevante în ceea ce priveşte lumea lor interioară, starea lor psihologică şi stilul interpersonal. Personajele care apar în desen sunt pline de semnificaţii, emoţii, sentimente şi gânduri trăite de copil în legătură cu anumite evenimente sau persoane din viaţa sa. Cea mai frecventă apariţie în creaţiile copiilor o au casa, copacul şi omuleţul. Pe baza acestor observaţii a fost creat un test psihologic, în jurul anilor 40, de către Buck, numit   „Testul Casă -Copac- Om” .  Pentru a începe analiza desenului, trebuie să împarți simbolic foaia în patru părți egale.    Partea inferioară   este legată de nevoile primare din viața de zi cu zi si exprimă materialismul, concretul, activitățile.    Partea superioară   a foii corespunde idealurilor, viselor, imaginației, spiritualității. Părțile din stânga și din dreapta sunt legate de gesturile pe c are le face vizavi de el și de ceilalți, de comunicare, de relații.    Partea stângă   evocă trecutul, ezitările, protecția sinelui și indică natura relației sale cu mama (fie că mama este reală sau simbolică).    Latura dreaptă   a foii ține de viitor și de necunoscut, de capacitatea de inițiativă, de relația cu tata și de modul în care se raportează copilul la autoritate. Dacă își concentrează desenul pe  partea dreaptă,   înseamnă că este în căutarea unui sprijin, a sentimentului de siguranță oferit de mamă. Dacă   3 de senul tinde să ocupe mai mult partea superioară a foii este posibil să fie vorba de o pierdere a simțului realitătii (e ușor cu capul în nori), dar poate însemna și o mare dorință de a se pune în valoare, de a se impune. Cere- i să -  și deseneze familia -  dar nu- i oferi precizări de genul: desenează - te pe tine, pe mama și tata, frații,  bunica, casa în care locuiești etc. El trebuie să - și “construiască singur desenul și să - și aleagă personajele .   Felul în care copilul se desenează pe sine îți dezvăluie multe despre starea lui de spirit. Dacă se   reprezintă foarte mic sau incomplet (fără mâini, picioare sau corp), înseamnă că se simte respins, nesigur și nu are încredere în sine. Mărimea personajelor este, de asemenea, important - cel mai înalt personaj este cel mai important pentru copil (adeseori, aceasta este mama). Desigur, se poate reprezenta mai mare chiar pe el însuși, ceea ce înseamnă că fie este prea răsfățat, fie, dimpotrivă, are nevoie de mai multă atenție. Dacă  părinții sunt împreună și copilul la distanță, înseamnă că se simte pierdut. Dacă personajele sunt împrăștiate  pe foaie, poate fi un semnal de alarmă că familia nu este unită. Observă - l și în timp ce desenează.  Pentru interpretarea unui desen de familie este important ordinea în care copilul desenea ză anumite  personaje și cât timp dedică fiecărei persoane. Prima va fi desenată persoana cea mai importantă pentru el, și pe aceasta se va strădui să o finiseze cu mare atenție.   Analizează desenul și în ansamblul său. Dacă prezintă scene vesele și oameni zâmbitori, nu este prea greu să deduci că autorul este mulțumit de sine și de ceea ce se întâmplă în viața sa. Dacă, dimpotrivă, constați în desenele copilului situații amenințătoare, prezentate în culori intense, contrastante, scene de violență sau fețe triste înseamnă că micuțul se confruntă cu sentimente neplăcute: frământări, frici, frustrare, tristețe etc. Dacă trasează linii ferme și desenele sunt mari (ocupă întreaga suprafață a foii), poți presupune că artistul e mulțumit, că se simte în siguranță, iubit și important pentru cei din jur. Dacă schițează elemente mici si le  plasează pe marginea foii (astfel încât mare parte a paginii rămâne goală), poți bănui că este un copil timid, nesigur sau chiar speriat de ce se întâmplă în viața lui. (  fragment  ) Învăţarea prin joc –    învăţare   creativă    În condiţiile în care activitatea didactică a cunoscut o serie de transformări privind finalităţile, baza materială, legislaţie, influenţa mediului social     şi procesul concret de instruire, realizat prin activitatea   cadrului didactic, a fost marcat de utilizarea mai frecventă a unor metode şi mijloace mai eficiente.   Problema căilor şi a mijloacelor de modelare a copilului în vederea optimizării potenţialului său creator tinde să ocupe astăzi un loc prioritar în ansamblul preocupărilor ştiinţei şi practicii sociale.   Educaţia, instrucţia, învăţarea trebuie să fie utile pentru personalitatea celui care învaţă, iar utilitatea nu  poate fi măsurată decât după eficienţa lor psihologică, după noile procedee, structuri şi organizări câştigate, adică după totalitatea progreselor dezvoltării realizate prin educaţie şi învăţare, problemele învăţării fiind în strânsă legătură şi unitate cu problemele dezvoltării.   Activismul personal, învăţarea ca activitate proprie a copilului este cadrul concret în care se realizează dezvoltarea, formarea proceselor şi a capacităţilor psihice.   Invăţarea şcolară se realizează prin interrelaţia funcţiilor şi proceselor psihice cu accent predominant pe  procesele psihice cognitive. Va trebui să se ţină seama de caracteristicile intriseci ale copiilor, dar tre  buie avut în vedere faptul că educatul este un sistem pe care îl creăm noi înşine, în mare măsură, prin educaţie.   Dezvoltarea intelectuală, ca latură a dezvoltării psihice generale, este ea însăşi condiţionată de un felul cum decurge activitatea de însuşire a anumitor cunoştinţe şi priceperi. Cunoaşterea performanţelor şcolare şi optimizarea acestora necesită stăpânirea de instrumente specifice destinate cunoaşterii  psihologice a elevilor. Acţiunea educativă devine eficientă în condiţiile în care procesul d e formare se efectuează urmărind caracteristicile generale de personalitate.   Potenţialul fiecărui copil trebuie pus în valoare prin oferirea unor metode şi tehnici care să -i ofere  posibilitatea de exprimare cu valoare individuală şi socială. Termenul de “învăţare“ cuprinde achiziţionarea şi practicarea de noi metodologii, noi priceperi, noi atitudini şi noi valori necesare pentru a trăi într  -o lume în continuă schimbare. Invăţarea este, în fapt, procesul de pregătire pentru a face faţă unor situaţii noi.  Jo cul conferă copiilor preşcolari multă flexibilitate şi mai ales le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot  prin joc este exprimat şi gradul de dezvoltare psihică. Jocul presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca în final să se poată realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa. Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca rămân nedezvoltaţi din punct de vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la înbogăţirea cunoştinţelor despre lume şi viaţă,   4  totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii complexe, crează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacităţ i de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii –     problemă, de a accepta normele stabilite, adoptate şi respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.   Pentru omul adult, jocul este plăcut, distrează, amuză, contribuind mai ales la reenergiz area sa. Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe lânga consumul nervos chiar şi la cele mai simple jocuri, şi efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseşte cu desăvârşire. În funcţie de vârstă şi de capacitatea de în ţelegere şi acţiune, copilul manifestă preferinţe diferite pentru joc, pe măsura trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu reuşeşte să se integreze condiţiilor impuse de    joc. Un copil cu o personalitate mai puternică nu se resemnează, ci depune eforturi pentru a face faţă. Pentru copiii mai mari jocurile uşoare nu prezintă interes,  pentru că nu le oferă posibilitatea de a se antrena, de a - şi etala puterile cu colegii lor de joc. (  fragment  ) Expresivitate şi creativitate în activităţile  practice  Fiecare copil este un miracol. Fiecare copil poate fi creator şi poate rămâne creator ca şi adult. Nu este uşor să te dezvolţi în spiritul creativităţii.   Expresivitatea şi creativitatea ca valori formative esenţiale, ocupă un loc foarte important în dezvoltarea  personalităţii copilului. Multă vreme nu au putut fi explicate mecanismele şi procesele pe care le presupune creativitatea, drept care nu a fost abordată ştiinţific. Se considera doar că a creea înseamnă a produce ceva din nimic. Preşcolaritatea este apreciată ca fiind vârsta ce cuprinde cea mai importantă experienţă educaţională.   Creativitatea este un fenomen complex, cu multiple feţe şi implică calităţi de cunoaştere  afective, voluţionale şi de personalitate.   Preşcolarii creativi se diferenţiză de obicei de restul grupei prin diferite componente specifice şi dacă li se  permite acest lucru, îşi dezvoltă în mod liber creativitatea. Ei sunt foarte curioşi, cu idei srcin ale, au iniţiativă şi un spirit de observaţie foarte bine dezvoltat, văd conexiuni între elememte aparent fără nici o legătură, pun întrebări adevărate, caută alternative şi explorează noi posibilităţi. Manipulează şi controlează simultan mai multe idei,î nvaţă rapid şi uşor, au o memorie foarte bună şi au o imaginaţie vie. Copiii sunt sensibili la frumos de la vârste foarte mici, manifestă interes şi plăcere pentru a desena sau modela, pentru a aranja frumos obiectele din jur într- un mod propriu, după criterii, de multe ori, doar de ei ştiute.  Activitatea artistico-  plastică oferă copilului veritabile limbaje de exprimare a trăirilor şi impulsurilor  puternice provocate de realitatea înconjurătoare. Arta reprezintă astfel un mijloc preţios de comunicare la o vârstă la care abilităţile verbale sunt încă limitate. Educaţia artistico -  plastică în grădiniţă trebuie să înceapă de la experienţe de observare a formelor, culorilor şi mişcării.   Este important ca activitatea în sine să se desfăşoare într  -un mediu stimula tiv, care să invite la observarea, aprecierea, redarea creativă a realului, la acumularea de impresii privind realitatea înconjurătoare, la dezvoltarea sesibilităţii faţă de variatele ei forme de obiectivitate.   Pentru reuşita acestor activităţi am lăsat copiilor deplină libertate de exprimare. Am avut grijă să le pun la dispoziţie diverse materiale şi să - i învăţ cum să le folosească, stimulându -i, sugerându-le, dar nu impunându-le. Presupunând un efort, dar un efort cu sensuri şi calităţi pe care le -am asociat cu obiectele, liber de constrângeri, copiii aderă cu plăcere la jocul de - a creaţia.   Pregătirea copiilor de grupă mijlocie pentru activitate am realizat -o din aproape în aproape, nu punându-i în situaţia să descopere structuri, impresii, trăiri, relevând sensuri şi calităţi pe care le -am asociat cu obiectele. Plăcerea cu care desenează copiii provine din trăirea unor stări de echilibru sau, din contră, din trăirea unei tensiuni care se cere exprimată. Pornind de la această înţelegere am asociat exprimarea plastică prin linii şi culoare cu ascultarea unui gen de muzică, care a conribuit la producerea unor stări de plăcere - neplăcere, de confort sau disconfort. Urmărind acelaşi scop, acela de a - i ajuta pe copii să înţeleagă faptul că desenul, pictura, artele  plastice  –   în general sunt forme de comunicare a unor stări sufleteşti. Pentru tema ”Peisaj de iarnă” lucrare colectivă, am ieşit cu copiii în curtea grădiniţei şi i - am lăsat să se bucure de frumuseţile iernii după care le - am cerut să imortalizăm peisajul . Copiii au ales tehnici de lucru cât mai variate folosind materiale cât mai variate. Într-o altă activitate, copiii au primit obiecte din natură: seminţe, fructe, coajă de copac şi au realizat un colaj în
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks